Welcome

1994, Burnemouth, Marea Britanie.

Pe West Cliff Road, numărul 23, locuiește familia Hutt, proaspăt mutați în orășelul de coastă. Casa cumpărată de către aceștia se afla fix în colțul străzii, la douăzeci de metri de faleză. Era o casă construită în stil clasic, din piatră, cu două etaje, garaj și o grădină relativ spațioasă ce comunica cu grădinile vecine printr-un gărduleț alb. Curțile vecine erau pline de tobogane, căluți din lemn și piscine gonflabile pentru copii. În fundul grădiniței se găsea un stejar imens în jurul căruia erau buturugi de mici dimensiuni și o măsuță de cafea, răsturnată de vântul puternic ce venea dinspre ocean. De o ramură mai joasă a copacului era legat un fir gros, prins în două puncte, iar la un metru înălțime se afla un cauciuc, un leagăn simplu, lăsat de foștii proprietari neatins. Casa se găsea în condiții foarte bune, interiorul fiind surprinzător de modern în contrast cu fațada gri din piatră. Trei dormitoare, un living, o baie mare cât curtea din spate și o bucătărie ce comunica cu livingul printr-un bar din marmură erau locul în care Tom, un tânăr inginer de 24 ani, și Diana, asistentă medicală, o femeie  mai frumoasă și imprevizibilă ca oceanul însuși, de 23 de ani, aveau să își petreacă următorii treizeci de ani, alături de fiul lor Mike, ce astăzi, în prima lor zi în noua casă, împlinea trei ani.

Mutarea s-a făcut pe 15 noiembrie, un noiembrie surprinzător de cald pentru orașul aflat în sudul Angliei, informație confirmată de doamna Langley, de 65 de ani, fostă servitoare personală a Reginei :

– Să știți că anii trecuți am avut zăpadă, sunteți norocoși, parcă a știut Dumnezeu că veniți și s-a milostivit de o oră de soare, spuse doamna aplecată pe o fereastră laterală din casa vecină, diseară să veniți la mine pentru o mâncare caldă, cu atâta cărat pe capul vostru cred că ați uitat să și mâncați !

– Mulțumim doamnă Langley, noi ce să aducem ? Un desert ar fi bun ? Răspunse Diana în timp ce căra ultima cutie cu veselă din camion.

– Nu trebuie să aduceți nimic, doar pe dulceața aia mică ce se ascunde după fusta ta. Hei copilaș, cum te cheamă, te-ai rușinat de bătrâna doamnă Langlei? Am și eu doi nepoți la fel de mici și dulci ca tine, o să vă jucați la vară în grădina din spate !

În timp ce doamnele puneau la punct cina ce avea să urmeze, puștiul se desprinse de fusta mamei și fugii la camion, unde Tom plătea șoferul.

– Merci pentru ajutor Jim, să-i spui șefului că îi trimit niște gogoși făcute de Diana, dar să nu-i spui când, să-l țin puțin în suspans, știi că le adoră.

– Nu ai pentru ce Tom, să nu uiți să pui două trei și pentru mine, nu doar șefului îi plac.

– S-a făcut !

Camionul virează scurt și dispare din fața casei familiei Hutt, lăsându-l pe Tom cu fața la ocean. Puștiul venit din alergare s-a oprit lângă el și l-a luat de mână.

– Tati, de ce zice doamna Langley că sunt dulce ?

– Pentru că ești puiule, îl ia în brațe și îi arată oceanul, ce-ar fi dacă mâine o luăm pe mami și mergem să ne plimbăm pe plajă? Apoi poate mergem să vedem și stadionul, au fotbal și aici.

-Dar cei de aici îl au pe Rush tati? Mi-e dor de Rush.. Puștiul își șterge o lacrimă, o a doua cade pe tricoul lui roșu, cumpărat de tatăl său de pe Anfield, cadou pentru ziua lui. Tatăl îl sărută pe frunte, apoi pe cormoranul auriu brodat pe piept :

-Vedem micuțule, acum hai să mergem în casă, se face frig.

Doamna Langley  îi salută călduros și închide fereastra.

– Ne vedem diseară la 7, să nu vă prind că veniți cu ceva că vă țin afară în vânt !

În casă, Diana terminase de aranjat absolut tot, de la mobilă la bibelouri, de la televizor la tacâmuri, de la preșulețul de la intrare până la ultima sticluță de parfum din baie. Casa s-a umplut repede de lumină, de zâmbete și chicoteli cauzate de nenumăratele trăznăi ale micuțului în tricou roșu, afară, întunericul se lăsa încet, un vânt puțin mai puternic începând să bată anormal dinspre țărm.

Așa cum valurile se luptau cu vântul nefiresc, fiind întoarse din drum, au ajuns și cei trei pui de om pe acest capăt de lume, veniți în Burnemouth în căutare de mai bine, după ce o neînțelegere i-a gonit din Liverpool, lăsându-i șomeri, dar nu săraci.

Urmează cina cu Doamna Langley.

Anunțuri

~ de savulll pe 4 Februarie 2014.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: