Mercur

 

 Țigara i se lipea de buze, în scrumieră zeci de filtre pătate de rujul ei. Nu schița nimic, nu clipea, nu respira. Ochii ațintiți spre podea, capul ușor plecat, gândul aruncat spre ieri.

 

 

 Nopțile albe, fumul.

 Zilele negre, scrumul.

 Chipul ei, scrumiera.

 Rujul, amprenta iubirii ei.

 Glasul, un alt nor, risipit.

 Privirea, cartea niciodată citită.

 

 

  Era verde, prinsese rădăcini în sine, înflorea ca un tei, mirosea ca unul.

  Era ca un ceai, era leac pentru timp, îl îmblânzea, se juca cu el.

  Avea în glas copilăria.

  Avea în păr nisipul,  avea sub tălpi apă dulce, albastră.

  Răsărea de două ori pe zi, mereu zâmbitoare, ca un soare de primăvară.

  Se unduia ca un fir de păr dat după ureche, auzea tot, simțea tot.

 

Era dragoste, zâmbet și chicoteală.

 

Era.

 

Ca orice primăvară, și-a trăit vara, și-a simțit toamna rece pe șira spinării, dar n-a știut. Nu a știut ce iarnă vine, nu a știut că va fi lungă, rece și plină de amar. Măselele îi scârțâiau precum zăpada sub picioare, privirile înțepau, întuneric în privire, somn și șoapte.

 

Dar din tot fumul, a zâmbit. Timpul a împins-o în răceala sufletului, tot el, umil, o va duce iar, în primăvară.

 

Va fi.

 

Anunțuri

~ de savulll pe 1 Februarie 2014.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: